News

Lora a vorbit despre ce se întâmplă pe platourile de filmare: „Sunt un artist foarte dificil”

nicoleta.ispasescu
May 16, 2018 14:48 PM

Lora Petrescu este una dintre cele mai bune voci feminine din România, care reușeste să ajungă la sufletele publicului, atât datorită vocii sale puternice, cât și poveștile pe care le propune în videoclipurile sale.

Lora își ia foarte în serios cariera muzicală, prin urmare ea nu lansează piese pe bandă rulantă, doar de dragul de a mai scoate ceva nou, ci lucrează la ele până ies așa cum își dorește. Acesta este și motivul pentru care următorul ei album se lasă așteptat: „Are foarte mare legătură cu muzica schimbarea mea. Lucrez la un album nou care se numește „Despre demoni și iertare” și mi-am dorit să-l lansez în primăvara acestui an, dar nu am reușit. Sper să reușesc în toamnă, pentru că sunt foarte pretențioasă, sunt perfecționistă, sunt un artist foarte dificil când e vorba de piese și atunci am început lansarea unui număr de single-uri de pe acest album”.

Cântăreața și-a schimbat și look-ul în repetate rânduri, tocmai pentru a se încadra în poveștile din spatele pieselor sale: „Am început cu „I know”, care a venit cu această schimbare și am prezentat-o pe brunetă ca un alter ego al meu. Ea este fata de dinainte de Lora. Și ea e cântăreață, dar este brută, nealterată…avea niște vise și avea o forță interioară mult mai mare și mult mai puternică și mult mai visătoare, într-un fel, optimistă și mult mai luptătoare. Și atunci am avut nevoie de acest alter ego să vină în a mă salva. Apoi a urmat „Valul”, unde alter ego chiar o salvează pe Lora, se numește Laura alter ego-ul meu, și atunci Laura a salvat-o pe Lora în videoclipul piesei valul, care este foarte complex, acest videoclip, și nu e la îndemână. E greu, dar mie mi-a plăcut greul. Și am început să depășesc așa părțile grele și a urmat „Rămas bun”. Avem o Lora care și-a recăpătat ceva din forță și luptă pentru iubirea ei”.

Lora își cunoaște foarte bine potențialul și vrea să îl fructifice la maximum, prin urmare încearcă tot timpul să se autodepășească. Specificul pieselor ei este faptul că vorbește despre trăirile ei și încearcă cu fiecare piesă a ei să zguduie publicul: „Totul este foarte bine legat, este o poveste și este bazată pe tot ce am trăit eu, pentru că îmi place să fiu autentică și să transmit ceea ce cânt. Caut efectul ăla de piele de găină la oamenii care mă ascultă de fiecare dată. Încerc. Nu știu cât reușesc mereu, dar ideea e că îmi doresc foarte tare și încerc să mă autodepășesc cu fiecare piesă pe care o fac și fiecare proiect”.