Fashion

Xonia, despre motivul care o ține departe de social media și telefon: ”Mi se pare că pierd...”

alexandra dutu
April 30, 2018 12:57 PM

Xonia este o prezență discretă în social-media, iar motivul este unul cât se poate de personal.

Pe aceeasi temaNicole Cherry s-a pregătit intens pentru petrecerea de la mare! Câte ținute a schimbat de 1 Mai

Aflată la Mamaia, în mijlocul petrecerilor de 1 Mai, Xonia a dezvăluit reporterului Verdict.ro că-i place să stea departe de telefon și social media. Artista a mărturisit că prezența minimală pe rețelele de socializare se datorează faptului că că-i place să trăiască fiecare moment din plin și să nu rateze niciun moment.

Vedeta a mărturisit că nici atunci când vine vorba de alegerea outfiturilor nu este prea pretențioasă, deși îi place să arate bine și dă fuga la salon pentru fiecare apariție publică.

”Coafura mi-am făcut-o acum, în Constanța, la un salon. Machiajul e puțin glam, dar mai spre natural. Port un sacou de la Alexandra Calafeteanu, Tommy Hilfiger – colecția cu Gigi, o pereche de pantaloni din latex tot de la Alexandra Calafeteanu și teniși. E o ținută mai sport, dar totuși ține cald. Eu sunt friguroasă, am vrut să fiu comod. În ziua în care am plecat spre mare, mi-am făcut ținutele. Într-o oră m-am asortat și asta e. Gentuța e înăuntru. Am o gentuță neagră. În ea țin, în primul rând, un glos, bani, cardul și cam atât. E destul de gol. Sunt mai discretă, căci nu-mi place să stau cu telefonul în mână. E suficient cât postez, nu-mi place să postez la fiecare masă. Postez atunci când simt. Nu o fac din obligație. Am senzația că ratez momente importante. Am piese aproape gata, pe care abia aștept să le lansez”, a declarat Xonia pentru Verdict.ro.