Trend alert: geacă cu puf, oversize și colorată!

Verdict.ro
November 15, 2017
November 15, 2017

Un sezon de toamnă/iarnă plin de imaginație și de culoare. Formula se aplică și gecilor de iarnă, care în aceast sezon își găsesc inspirația în moda anilor 90. Jacheta supradimensionată, cu puf, își face iar apariția în garderobele noastre, cu un aer mai cool ca niciodată, datorat atât modelelor ingenioase, cât și cromaticii impresionante cu care ne răsfață brandurile în acest moment.

Așadar, dacă îți cauți o geacă de iarnă, nu ezita să încerci o piesă ieșită din tiparele obișnuite, iar aici ne referim cu precădere la modelele în nuanțe închise, cu un design simplu. Profită de modelele propuse în această perioadă și încearcă geci cu puf….inedite: modele asimetrice, ultra-lungi, cu gulere maxi sau în culori surprinzătoare.

Dacă ești nostalgică dupa moda anilor ’90, atunci gecile cu puf în nuanțe puternice, desprinse parcă din serialul ”Salvați de clopoțel”, atunci moda acestui sezon este perfectă pentru tine. Am găsit geci de iarnă roz intens, albastru electric sau în cea mai vie nuanță de galben.

Si din partea texturilor avem parte de câteva surprize, deoarece nu mai vorbim doar de fâș sau de material textil impermeabil, ci de câteva noi intrate în competiție: catifeaua și lacul (vorbim desigur despre textură cu aspect de piele lăcuită).

După cum vei remarca în ținutele alese de vedete, geaca de puf nu mai este rezervată doar ținutelor ultra-sport. O poți integra cu succes și în outfit-uri cu o notă elegantă, atât timp cât dress code-ul evenimentului o permite. Spre exemplu, o poți purta lejer la o petrecere în club, însă nu este indicată la un cocktail.

Ziua, este extrem de greu să nu îi găsești locul în garderobă, fie ea casual sau office.  Alege un costum pentru un look actual, business sau mizează pe un smart casual compus dintr-o pereche de jeanși retro și un pulover pe gât.


Share