TOP 10 CEL MAI BINE ÎMBRĂCAȚI BĂRBAȚI ÎN 2017

Ovidiu Buta

Ovidiu Buta

Stilist

December 31, 2017
December 31, 2017

În topul de mai jos veți putea vedea care sunt cel mai stilați și mai bine îmbrăcați bărbați din România. S-au prezentat, de cele mai multe ori, impecabil în cadrul evenimentelor mondene, dar nici în viața de zi cu zi, nu si-au neglijat aspectul și au fost surprinși în ținute extrem de studiate.

 

 

10. Victor Slav

Chiar dacă declara că nu este un împătimit al modei, imaginea pe care ne-o oferă îl cam contrazice. Adept al costumelor clasice, dar alese în culori neașteptate, Victor este și un exemplu bun, și foarte rar, de cum să te asortezi în cuplu.

 

  9. Silviu Tolu

 

Un bărbat care știe cu ce se mănâncă subiectul Moda. Chiar dacă nu este un mare fan al experimentelor vestimentare, ținutele lui nu sunt niciodată banale. În plus, trebuie să punctăm combinațiile cromatice, de multe ori extrem de rafinate, pe care le face.

 

 

   8. Alex Velea

 

Ținutele lui Alex au generat destule comentarii de-a lungul timpului dar cântărețul și-a văzut liniștit de viață, stilul și cariera lui. Față de multi alți colegi de breaslă, subiectul Moda este unul important pentru el iar influențele hip hop vor fi întotdeauna prezente în alegerile pe care le va face.

 

7. Cristi Chivu

Cristi revine în viața noastră și ne aduce aminte de ce a fost în trecut votat, ani de zile, ca fiind un “bărbat cu stil”. În mod vizibil influențat de moda italiană, Cristi nu este neapărat un campion al combinațiior excentrice ci doar un fan înrăit al celor corecte.

 

    6. Ilie Năstase

 

Ilie continuă să fie prezent în topurile de “Bărbați cu stil” pentru simplul motiv că a înțeles înaintea multora că imaginea chiar contează. Este bărbatul care ne-a lansat și celebra frază: “Mie mi-a făcut întotdeauna plăcere să îmi aleg hainele și să umblu singur prin magazine în căutarea unei ținute. Renunțați să îi mai cereți soției dumneavoastră să vă cumpere haine. Gânditi-vă că nu o puneți niciodată să vă aleagă mașina.”

 

    5. Alexandru Abagiu

 

Un bărbat întotdeauna atent cu imaginea sa și întotdeauna dispus să experimenteze. Adevărul este că cei care sunt mult mai expuși la modă decât restul tind să facă cele mai simple și confortabile combinații vestimentare. Nu este cazul lui Alex, care combină cu un curaj fantastic culorile și stilurile, generând nenumărate ținute memorabile.

 

    4. Tudor Chirilă

 

Tudor a avut parte de un an interesant, în care a reușit și să se reinventeze stilistic. Încetul cu încetul, culorile cele mai curajoase și printurile florale și-au făcut loc în garderoba lui, sub forma unor cămași hawaiene sau extrem de cambrate. O nouă imagine pe care putem să o numim liniștit “dandy rock”.

 

    3. Horia Tecau

 

Stilul lui Horia surprinde printr-o frapantă simplitate iar fiecare lucru pare ales cu atenție și inserat doar în combinații moderne și corecte. Și să nu uităm de ușurința cu care tenismenul trece de la ținutele sport la cele casual și formale.

 

     2. Vicențiu Butoi

 

Mr. Rock and Roll și al lui look very Saint Laurent. Stilul cântărețului este un amestec între piesele riguroase ale costumului masculin, întotdeauna slim, și elementele boho: cămași înflorate, eșarfe înguste, pălării, bijuterii etc. IÎn plus, Vicențiu este unul dintre puținii bărbați de la noi care îndrăznește să poarte nu culoare, ci culori.

 

       

     1. Adi Sînă

 

Trebuie să ne obișnuim și anul acesta cu Adi Sînă în fruntea tuturor clasamentelor de “Bărbați cu stil”, “Bine îmbrăcați” etc. și asta pentru că Adi reușește performanța să nu gafeze vestimentar aproape niciodată. Secretul lui? Un stil simplu și bine strunit, plus o updatare constantă a look-ului său pentru o imagine întotdeauna modernă.

 

 

 

 

 


Share