Tendințe pantofi: alege o pereche de botine cowboy!

Verdict.ro
October 12, 2017
October 12, 2017

Vrei să fii în tendințe sezonul acesta? Alege o pereche de botine ciocate, una din piesele adorate ale toamnei.

Nici joase, nici înalte, comode, însă stylish și cu personalitate, ciocatele sunt itemul pe care poți miza în această perioadă și care îți pot înlocui cu succes ghetele clasice de sezon.

Cowboy boots au revenit în tendințele de pantofi anul acesta și nu mai fac parte doar din arsenalul boho chic, unde ne-am obișnuit să le vedem cel mai des.  De data aceasta, ciocatele însoțesc cele ai diverse ținute. Rămân potrivite stilului boho, însă le poți purta în egală măsură cu outfit-urile mai puțin previzibile.

Un costum cu pantalon este o variantă perfectă pentru a mixa două tendințe principale ale sezonului, iar look-ul obținut va fi unul deașteptat.  O rochie midi, petrecută, din lurex, este o altă opțiune potrivită pentru o apariție reușită, actuală și feminină, ”with a twist”.

Un look de zi extrem de simplu de compus va include negreșit o pereche de jeanși și un t-shirt sau o cămașă, peste care poți purta un cardigan gros, stil jachetă.

Ești pregătită de shopping? Si noi ți-am pregătit la rândul nostru o selecție de modele pe care le poți achiziționa în această perioadă.

De la cele mai simple botine stil ciocată, din piele neagră, accesorizate cu câteva detalii metalice și cu un toc mic, până la variane atipice, cum sunt cele aurii, cu model perforat, de la Marc Jacobs, vei găsi cu siguranță o pereche perfectă pentru tine.

Inspiră-te și din ținutele alese de vedetele de la noi, care au ales să poarte ciocate sezonul acesta!


Share