Stil de Primă Doamnă! Melania Trump vs. Brigitte Trogneux. Ce spun stiliştii despre look-urile lor?

Verdict.ro
May 15, 2017
May 15, 2017

Ceremonia de Învestitură, primul eveniment important din cariera unui preşedinte, este evenimentul ce impune un dress-code extrem de riguros. Atât pentru preşedinte, cât şi pentru prima doamnă. Pe scurt, ţinute sobre, cu un croi impecabil, în culori neutre, fără accesorizare excesivă. Dacă, pentru domni poate fi mai simplu, deşi atenţia la detalii este crucială, pentru doamne este cu atât mai dificil. Ce ţinute au ales Melania Trump şi Brigitte Trogneux la Ceremoniile de Învestire? Surprinzător sau nu, unele similare! Mai exact, după cum puteţi vedea şi în imagini, ambele au optat pentru culoarea bleu, pentru un croi clasic, cu o fustă dreaptă şi o jachetă pe deasupra. Şi, nu în ultimul rând, pentru acelaşi model de pantofi stiletto, meniţi să alungească picioarele. 
 
Cum au comentat stiliştii noştri apariţiile lor?
 
 
„Melania Trump îşi asumă prea devreme un rol celebru de Primă Doamnă, rol ce necesită o altă tipologie. Abordările de tipul Jackie O, deşi corecte, nu mi se par cele mai reprezentative, în cazul de faţă. Îmi place culoarea de albastru pudrat a ansamblului şi, de asemenea, faptul că s-a optat pentru o abordare monocromatică din cap până-n picioare. Totuşi, pentru statura Primei Doamne aş fi văzut mult mai potrivită o siluetă de inspiraţie 50s, cu talia marcată, în acelaşi registru clasic” – spune Cătălin Vălean, despre Melania Trump. 
 
La rândul ei, şi Brigitte Trogneux a avut un look menit să dea naştere unor polemici: „În acelaşi timp, soţia lui Macron dă naştere din nou unor polemici, alegând o lungime care nouă, cel puţin, ca români, ni se pare destul de cunoscută, dacă ar fi să ne gândim la soţia omologului său român. Costumul purtat de doamna Macron are o alură militară, iar nuanţa a fost perfect aleasă încât să-i complementeze părul blond. Rolul încălţămintei nude este strict de a alungi picioarele într-un mod cât se poate de frumos, picioare puse, astfel, perfect în evidenţă. Ea a purtat un costum Louis Vuitton, în mod firesc, după cum majoritatea primelor doamne ale Franţei aleg să poarte designeri francezi, cel puţin în ziua Învestiturii”, a comentat Ovidiu Buta. 
 


Share