Fashion

Sînziana Iacob, o bloggeriță cu suflet colorat: „Mă machiez dinainte să vorbesc...”

nicoleta.ispasescu
April 24, 2018 16:24 PM

Sînziana Iacob, sau Sînziana Sooper, după cum o știu instagrammerii, duce o viață extrem de colorată și asta se poate vedea cu ușurință din modul în care se îmbracă, dar și în decorarea casei sale. Pentru cine nu știe, ea este iubita lui Alexandru Iacob, câștigătorul competiției „Top Chef”.

„Foarte colorată am fost mereu, preocupată de fashion nu neapărat mereu, mai mult preocupată de beauty am fost mereu, de machiaje. Cred că mă machiez de dinainte să vorbesc. Fondul de ten este cea mai tare invenție ever, înainte de eyeliner”.

Pentru Sînziana e important felul în care arată și, deși nu ține cont neapărat de tendințe și nu poartă lucruri exagerat de scumpe, ea este o fashionistă în adevăratul sens al cuvântului și chiar o inspirație pentru multe tinere: „În seara asta port o rochiță de la Reserved, niște pantofi de la Garkony și gentuța asta superbă, colivia asta, este de pe Asos, cerceii Zara și baticul din cap Stradivarius. Sincer nu țin foarte mare cont de ce port, adică țin cont, nu urmez neapărat tendințele, mie-mi place doar să mă îmbrac super colorat și mă îmbrac pur și simplu după cum e starea mea de spirit. Nu sunt stresată oare asta se potrivește cu asta, oare asta se poartă?! Nu, nu mă interesează chestiile astea, așa că nu mi se pare o chestie grea. În călătorii investesc cel mai mult și pe locul doi make-up și haine. Look-ul meu e cartea mea de vizită și e important să fiu simpatică”.

Nu și-a imaginat vreodată că va deveni blogger, mai ales că această meserie este destul de nouă, dar odată descoperită această pasiune, nu se vede făcând altceva: „Nu prea mi-am imaginat că o să fiu blogger, când eram mică nici măcar nu știam ce-s ăia bloggeri! Chestia asta am atras-o din Univers, nu știu exact cum”.

Sînziana se deosebește de restul colegelor de breaslă nu numai prin frumusețea ei naturală, ci mai ales prin bunătatea, pofta de viață și starea de bine pe care ți-o dă atunci când o auzi vorbind, sau când îi privești fotografiile. Acest lucru se reflectă și în multitudinea de mesaje pe care le primește în care mii de oameni din toată țara îi mulțumesc că îi ajută cu un sfat, sau le ridică moralul. Sînziana ne-a declarat că se simte copleșită de fiecare dată și că mulțumește zilnic Universului: „Eu sunt copleșită de câte mesaje drăguțe primesc, și uneori nici nu-mi vine să cred când primesc mai multe mesaje la rând în care cineva îmi zice că `Doamne, mi-ai făcut ziua mai bună. Pur și simplu eram în depresie și doar pentru că am ascultat un vlog de-al tău mi-am schimbat percepția despre viață și am devenit mai optimist` și uneori sunt: hai frate, nu pot să cred așa ceva. Oare glumește? Oare chiar vorbește serios? Nu-mi vine să cred. Sunt copleșită sincer. Dar sunt foarte recunoscătoare pentru chestia asta și sunt foarte fericită”.

„Nu știu ce înseamnă viață perfectă!”

Frumoasa bloggeriță a învățat de la părinții ei să trăiască și să se bucure de prezent. Plus de asta, nu îi place să își expună dramele pe social media, fiind conștientă de negativismul din jur: „Nu am niciun plan. Niciodată nu am știut să răspund la întrebarea unde te vezi peste trei ani sau peste cinci ani, eu trăiesc în prezent în fiecare zi și încerc doar să am fiecare zi cât mai fericită și cât mai bună pentru mine. Am impresia că atunci când ești super fericit în prezent, îți atragi și un viitor foarte frumos. În primul rând părinții mei sunt super optimiști și veseli și de când sunt mică am trăit într-un mediu foarte pozitiv, dar bineînțeles că am avut și eu momente mai grele în viața mea, și încă le am, doar că nu mi se pare neapărat că trebuie să le arăt în social media, și să mă plâng și să fac o dramă, pentru că oricum mi se pare că e destul negativism în jurul nostru, și eu încerc așa, să transmit vibe pozitiv în jur”.