Ochelarii de soare Versace, un tribut pentru geniul creativ al lui Gianni
Putem spune fără să exagerăm că anul acesta este anul Versace. Deși anul trecut s-au împlinit două decenii de la asasinarea marelui creator, 2018 este anul în care lumea a decis să-i plătească tributul cuvenit celebrului designer.
Viața lui Gianni Versace – o poveste cu final tragic
Totul a început cu sezonul doi din American Crime Story, sezon care are la bază povestea morții lui Gianni Versace, ucis în 1997 la Miami, pe scările propriei case, de către un criminal în serie, care a folosit același pistol pentru a se sinucide. Serialul se bucură de o popularitate formidabilă, printre actori numărându-se Penélope Cruz, în rolul Donatellei, și Ricky Martin, în rolul lui Antonio D’Amico.
Versace-Versace-Versace
Apoi, un alt eveniment marcant a fost colecția-tribut a casei Versace pentru primăvară-vară 2018, colecție care a reinterpretat creațiile iconice, de referință, din arhiva lui Gianni. Un element surprinzător a fost prezența pe podium a supermodelelor Cindy Crawford, Naomi Campbell, Claudia Schiffer, Carla Bruni și Helena Christensen, cele cu care Gianni Versace a lucrat ani de-a rândul pentru campaniile brandului său și pentru prezentările de pe runway.
Criticii au socotit această reuniune un eveniment istoric, demn de toată aprcierea, pentru că, de cele mai multe ori, modelele sunt uitate odată cu înaintarea în vârstă.
Ochelarii de soare Versace, accesorii statement
Din această colecție, elementul sold-out în momentul de față sunt ochelarii de soare, accesorii ornamentate cu perle, scoici și corali, elemente statement atunci când vine vorba de estetica lui Gianni.
Despre acești ochelari, Donatella Versace, care din 1997 și până acum este director de creație al casei de modă, a spus că „completează look-ul și oferă instant o aură de mister și seducție femeii care îi poartă.” Ba mai mult, ei au fost creați special pentru această colecție, devenind accesorii must-have, dat fiind contextul în care colecția a fost lansată.
Este important ca moda să-și celebreze oamenii care au stat la bazele expansiunii ei mondiale, pentru că, deși vorbim despre creatori haine, acestea din urmă au un rol important pentru noi: ne petrecem viața în ele, suntem catalogați într-un fel sau altul după lucrurile pe care le purtăm.
We love you, Gianni!