Colecția designerului Yohji Yamamoto a fost un omagiu pentru „ultimul couturier”

Verdict.ro
March 6, 2018
March 6, 2018

…așa cum a fost numit, post-mortem, maestrul Azzedine Alaïa, decedat în luna noiembrie a anului trecut.

„Imediat ce am auzit de moartea sa, mi-a și venit în minte tema colecției”, a mărturisit Yamamoto. „De obicei nu se întâmplă așa”, a mai spus acesta, referindu-se la cercetările îndelungi și foarte minuțioase din spatele fiecărei colecții lansate.

Alaïa părea că sculptează obiectele vestimentare pe corpul uman, folosind drapaje – tehnică adoptată, în această colecție, și de designerul japonez.

De asemenea, nodurile și gulerele imense au fost alte detalii-semnătură, marca Alaïa, care s-au putut remarca în colecția lui Yohji. Coafurile modelelor au fost foarte statice, remarcându-se prin aerul sculptural pe care-l dădeau fiecărui look de pe catwalk.

Un alt izvor inspirațional au fost lucrările lui Picasso, de unde Yamamoto a luat ideea cubistă de descompunere a corpului uman, reprezentată în colecția lui prin machiajul foarte grafic, sub forma unui dreptunghi alb.

Yohji Yamamoto nu a încercat doar să aducă un omagiu acestor doi artiști, ci mai mult, a vrut să împace două contrarii: obsesia pentru liniile corpului uman, a lui Alaïa, și încercările aproape prozelitice de deconstrucție ale realității, ale lui Picasso.

Colecția lui atrage atenția și pentru faptul că, vrând să omagieze un predecesor, nu îl imită, ci adoptă elementele-semnătură și le integrează în stilul care deja l-a consacrat și l-a făcut o referință în moda internațională.


Share