Elena Basescu - Evolutie Vestimentara

Cătălin Vălean
September 8, 2016
September 8, 2016

Elena Basescu nu a avut cel mai coerent demers din punct de vedere vestimentar, ea experimentând, aşa cum se observă şi din poze, o sumedenie de stiluri care nu sunt neapărat reprezentative, ci mai degrabă s-au potrivit în context, la momentul respectiv.
 
Pe parcursul anilor a avut parte atat de evoluţii, cât şi de involuţii din punct de vedere stilistic, dar nu şi-a creeat până acum o identitate care să fie 100% în concordanţă cu personalitatea şi cu statutul ei. Fiind implicată în politică, de cele mai multe ori optează pentru ansambluri formale la care adaugă un twist, în speranţa că va deveni mai actual, lucru de apreciat, dar care nu este controlat mereu în maniera care trebuie. Pantofii cu platforme şi toc cui ar trebui evitaţi în totalitate, deoarece îi fură din impozanţa necesară domeniului de activitate. Cea mai potrivita alternativă rămâne perechea de pantofi stilleto, deoarece îi conferă un anumit tip de forţă care merge mână-n mână cu senzualitatea nativă a acesteia.
 
Cea mai stylish apariţie a Elenei este cea din 2013 în care îmi aduce aminte de o variantă modernă a lui Jackie Onassis, purtând acel palton roz supradimensionat. În 2016 este evident că Elena se îndreaptă într-o direcţia bună şi mizează pe nişte combinaţii mai puţin previzibile decât cele cu care ne-a obişnuit. Potenţialul este acolo şi o incurajez pe această cale să iasă din zona de confort. 
 


Share