Alexandra Ungureanu - evoluţie vestimentară

Cristina Crăciun

Cristina Crăciun

Fashion editor

January 10, 2017
January 10, 2017

Prima apariţie a Alexandrei, respectiv cea din 2008, nu poate fi descrisă ca una unitară sau potrivită, singurul element interesant fiind pantofii. Perioada 2010-2011 pare că a fost una de căutare a stilului şi care, din punctul meu de vedere, nu era deloc ce trebuie. Din 2012, însă, a luat-o pe un făgaş mult mai interesant, care, chiar dacă pare mai cuminte, este mult mai potrivit pentru ea şi mult mai stilat, în general. La capitolul machiaj şi coafură au mai existat nişte stângăcii (2012 şi respectiv 2013, însă şi acestea au ajuns sub control din 2015, când a avut cea mai bună apariţie a ei. Cool, interesantă şi inedită. Îmi place şi ce s-a întâmplat post acest moment, aşa că pot spune că evoluţia ei este una cât se poate de reală şi bine gândită din cap până-n picioare.  

 


Share