Vedetele adoră pantalonii din piele - Top 10 ţinute inspirate

Cătălin Vălean
March 19, 2017
March 19, 2017

   O pereche de pantaloni din piele face parte din categoria pieselor esenţiale de care ar trebui să dispună orice femeie. Având o estetică versatilă evidentă, nu cred că există context care să nu permit introducerea unui astfel de element, evident adaptat corespunzător in funcţie de personalitatea şi atuurile fizice ale fiecăreia. ”Less is more” se aplică în cazul de faţă mai mult ca oricând, pregnantă şi nuanţele sexi ale materialului necesitând de cele mai multe ori atenţie specială. Scopul principal trebuie să se rezume la o senzualitate firească, impunătoare mai degrabă prin detaliile subtile, decât prin artificii duse la extrem. Important de reţinut este că veşnica pereche de pantaloni skinny are o sumedenie de alternative, de la clasicii culottes, până la opţiuni fresh precum pantalonii de inspiraţie jogger sau flashbackul optzecist din piele patentată.
   Fie că optezi pentru o ţinută biker-chic modernă sau un look glam ‘with a twist’, pantalonii de piele pot fi salvarea ta la capitolul stil personal. Cum au ales vedetele autohtone să adapteze acest trend atemporal? Iată zece din cele mai inspirate apariţii: 
 
10. Crina Abrudan –Deşi intenţiile sunt onorabile, interpretarea stilisticăa este mult prea literală. Subtilităţile stilistice sunt mereu binevenite, iar în cazul de faţă deşi îmi place mixul pantalonilor din piele cu topul transparent, aş fi optat pentru un styling mai temperat. Un sacou masculin peste top, o pereche de sandale cu toc, evident de inspiraţie rock-chic, şi o coafură cu aspect uşor răvăşit, dar controlat, ar fi susţinut mult mai bine demersul Crinei. 
 
9.Vica Blochina – Făcând abstracţie de la uşoara discrepanţă între nuanţele de alb din partea superioară, ţinuta Vicâi este echilibrată şi reuşeşte să confere eleganţă unei piese de regulă destinate unui context casual, şi anume pantalonii din piele. Imi place contrastul de alb şi negru deoarece în această formulă proporţiile măgulitoare sunt evidenţiate. In ceea ce priveşte geanta, aş fi preferat o opţiune mai puţin previzibilă, luând în vedere faptul că s-a optat pentru o combinaţie relativ safe în rest. Recomandarea mea în acest tip de mix este o mini-geantă de mesager, cu ciucuri din piele, cum este cea propusă de Acne Studios.
 
8. Giulia Anghelescu – Această tentativă cu iz rock’n’roll este perfect susţinută de detaliile elementelor integrate, de la încălţămintea cu platforme, pânp la cureaua biker şi evident, tunsoarea tomboy. Singurul element discrepant în cazul de faţă este rucsacul care se află într-un total alt registru. In astfel de combinaţii recomand  mereu genţi cu un design clasic, dar cu un ‘background’ în acelaşi registru, cum este modelul Vivienne Westwood, Divina.
 
7. Alina Crişan – O ţinută relaxată, perfect funcţională într-un context de stradă. Perechea de pantaloni mulaţi sunt integraţi corect şi temperaţi corespunzător prin asocierea cu elementele lose-fit. Căciula în schimb are un aer mult prea naiv pentru direcţia rock-chic dorită, motiv pentru care aş fi văzut-o înlocuită de un ‘beanie’ simplu, cu o estetică neutră.
 
6. Alexandra Stan – Combinaţia de pantaloni de piele şi cămaşa este atemporală, clasică, potrivita oricărui context. Evident derivatele din cazul de faţă se mulează mult mai bine pe stilul cool şi young al artistei, atât topul, cât şi pantalonii roşii dând naştere unei estetici corecte, dar care putea deveni cu adevărat cool dacă se opta pentru o coafură si machiaj mai puţin previzibile. 
 
5. Andreea Vasile – Efectul degajat reprezintă mereu un plus, iar Andreea a reuşit să integreze corespunzător pantalonii de piele într-un context relaxat, cu iz cool. Consider totuşi că acestui ansamblu îi lipseşte o componentă, un element de styling absolut necesar pentru mai multa consistenţă. Potenţialul  există, doar că trebuia punctat mai bine prin introducerea unei cămăşi albe a cărui guler şi manşete să se întrezăreascăde sub bluzon. De asemenea, un accesoriu cool precum un cercel poziţionat doar într-o ureche ar fi susţinut şi mai bine acest demers.
 
4. Sânziana Negru – Pantalonii culottes din piele sunt o alternativă extrem de chic la modelul clasic slim-fit, iar în această combinaţie cromatică de maroniu cu negru, câştigă în mod vizibil la capitolul rafinament. Singurul element discrepant în cazul de faţă sunt ghetele ce trebuiau  înlocuite cu un model cu o estetică mai puternică, feminină, precum o pereche de saboţi cu toc, cu un cut atipic. 
 
3. Alina Eremia – Datorită esteticii pregnante, pielea patentată poate deveni ca un cuţit cu două tăişuri dacă nu este integrată corespunzător într-o ţinută. Alina a simţit bine când a optat pentru o zonă clean, textura paltonului reprezentând completarea perfectă pentru cele doua elemente asortate, respectiv ciocatele şi pantalonii. Imi surâde ideea de rucsac în acest mix, doar că aş fi preferat un model în acelaşi registru minimalist ca restul ansamblului, precum cele propuse de Acne Studios sau Cos.
 
2. Gina Pistol – Atunci când alegi să combini o pereche de pantaloni din piele mulaţi, este de recomandat să îi completezi cu piese supradimensionate, cum este cazul Ginei. Deşi în aparenţa simplă, această ţinută urmează o reţetă corectă, iar cu mici ajustări în zona detaliilor poate deveni extrem de chic. Dacă botinele ar fi avut aceeaşi textură cu cea a pantalonilor pentru un efect de continuitate, iar pălăria ar fi fost înlocuită cu un model Borsalino clasic, ţinuta devenea ireproşabilă şi cu adevărat seducătoare.
 
1. Monica Tand – Monica este o prezenţă rafinată ‘by default’, ba mai mult reuşeşte să ia o pereche de pantaloni din piele lăcuită, cu o estetică optzecistă, şi să-i mixeze în aşa fel încât să le confere eleganţa ce de regulă lipseşte. Mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă ar fi amplificat acest revival 80s, printr-o pereche de ghete cu zebră print în nuanţe de roşu şi negru, precum cele propuse de Isabel Marant in sezonul Toamnă/Iarnă 2016.

 

 


Share